Proiectul isi propune o reconectare, o refacerea prin mijloace specifice tehnologiei informatiei a continuitatilor multiple alterate de relocarea, respectiv stramutarea unor comunitati umane pe alte amplasamente, ca urmare a unor constructiei hidrotehnice de mare anvergura, precum cea de la Portile de Fier I, considerata referentiala si pilot pentru aplicatia de sistem informatic.
Pe parcursul proiectului s-au efectuat cercetari, vaduvite de o finantare mult redusa fata de cea angajata initial, pentru identificarea, sistematizarea si procesarea informatiilor existente, precum si pentru crearea de noi informatii si de cunoastere, conform unor metodologii proprii si specific elaborate, cu ajutorul carora sa se prezinte in Internet informatii de interes diverse: istorice, geografice, geologice, arheologice, economice, etnice, etnografice, culturale, inclusiv sub aspect patrimonial, traditii de grup si comunitare, de mediu, sociologice si altele necesare pentru caracterizarea identitatii specifice regionale, comunitare si de grup.
Aplicatia pilot s-a concentrat la localitatile principale afectate de constructia barajului hidroenergetic si de navigatie de la Portile de Fier I (Orsova, insula Ada-Kaleh, Varciorova, Eselnita, Ogradena, Dubova-Svinita).
Se cunoaste ca dupa luarea deciziei de construire a barajului susmentionat, prin diferenta de 34 m dintre amonte si aval, lacul de acumulare urma sa inunde vecinatati imediate ale Dunarii, pana la Belgrad. Cele mai afectate localitati erau cele din apropierea barajului, unde cresterea nivelului apei urma sa fie de peste 20-25 de metri, iar stramutarea comunitatilor umane trebuia facuta pe amplasamente cu totul noi, cat mai aproape de vechile vetre, dar fara nici un pic de suprapunere, deoarece vechile vetre erau asezate pe malul Dunarii, pe terenuri relative plate, de lunca. Noile amplasamente, puternic denivelate ( cu exceptia localitatilor Eselnita si Berzeasca) , pe dealuri, au trebuit sa fie “amenajate” pentru locuire, dupa planuri cu alte principii functionale decat cele ale vechilor amplasamente, acum cu intensitate de locuire sporita, fara refacerea vecinatatilor umane si fara preluarea si reamplasarea intregului patrimoniu de civilizatie.
Viata merge totdeauna inainte! Asa se afirma si nu se accepta contrariul. Isi schimba -se zice- doar ritmul, in anumite momente, si uneori se mai intoarce nu neaparat cu fata spre trecut, fie sa evalueze departarea, fie sa se detaseze de acesta. Ambele scopuri pot produce ameteli, miscari nefiresti, instabilitati inconfortabile, primul prin subtirimea conexiunii, prin imagini in oglinda, reversate si estompate, iar al doilea prin imposibilitatea ruperii, deconectarii, instrainarii.
Se spune ca viitorul este doar o perpetua si nereusita reluare a trecutului (sisific!), perpetua pentru ca este permanenta dincolo de vrerea noastra, nereusita pentru ca nu stim de unde sa reincepem, sa ne reconectam. Prin acest al doilea motiv se justifica cercetarea trecutului. Cercetarea naste totdeauna sperante, pentru ca implacabilul necunoscut care ne bareaza drumul, ne obliga la reconectari (...”Totu-i vechi si noua-s toate!...”-M.Eminescu).
Cercetarea are ca obiect totdeauna ceea ce a fost, speranta are ca orizont ce va fi. Fara cercetare si fara speranta intrerupem implacabil scurgerea timpului nostru.
Si pana la urma s-ar putea sa facem minuni, doar din intamplare, caci viata nu evolueaza continuu, ci discontinuu, in salturi. Intre doua salturi exista acumulari care permit salturile, evolutia, adica schimbari care nu mai permit revenirea pe treapte anterioare. Mai mari ori mai mici, aceste salturi genereaza si incheie orbite care pot sa se intretaie, dar nu sa se continue.
RECONEX a fost la inceput o idee, apoi s-a conturat ca un “buchet” de posibile cai, a fost descris ca proiect finantabil, avariat in parte de alocari anemice si acum se mai doreste doar un instrument, o unealta modesta si perfectionabila la indemana celor ce au fost brutalizati de stramutarile obligate de constructia barajului de la Portile de Fier I, parasindu-si vetrele cu tot ceea ce generatiile de dinantea lor reusisera sa lase mostenire, pentru ca aceste vetre si icoane sa fie inundate si apoi ingropate de un strat mereu crescator de mal. Dar mai inainte si in timpul stramutarii acei oameni au fost siliti sa-si darame propriile case si acareturi, sa-si taie pomii, sa-si paraseasca florile, sa-si instraineze ori suprime animalele si sa constate rapid ca in noul oras multe din cele ce le erau tezaur de civilizatie si de traditii nu mai incapeau, nu se preconizase prin proiectele tipizate si stramutarea acestora, nici macar la o scara redusa. Nemaifiindu-le la indemana, dupa ce ei fusesera nevoiti sa le lapede, sa le paraseasca, aceste mosteniri definitiv pierdute, nu s-au mai putut reconfigura, nici macar in amintiri, uitarea fiind din ce in ce mai groasa, precum stratul de mal. Dezmostenirea, preponderent materiala la acel moment, s-a transformat in timp in una impovaratoare pentru suflet. Cu siguranta ca nu pentru toate sufletele....

Continuare...