Cadrul economic

Structura proprietăţii şi relaţiile economice
Perioada imediat următoare evenimentelor din 1989 s-a caracterizat din punct de vedere economic, la nivelul întregii ţări, printr-o serie de evoluţii negative. În anul 1991, de exemplu, produsul intern brut real a scăzut cu 13%, producţia industrială fiind cu aproximativ 21% sub nivelul său din 1990. Industria grea, energo-intensivă şi extractivă au fost cele mai grav afectate. Inundaţiile şi problemele asociate cu aplicarea reformei agrare au contribuit la declinul producţiei agricole. Scăderea P.I.B.-ului real s-a reflectat în creşterea şomajului.
Această tendinţă negativă înregistrată pe mai multe planuri la sfârşitul anului 1991 a continuat şi în anii următori. Cu toate acestea, unii dintre indicatori au avut o evoluţie fluctuantă. Astfel, perioadele de creştere a produsului intern brut au alternat cu altele mai puternice de scădere; cele de calmare a inflaţiei cu cele de reinflamare; remonetizarea economiei cu demonetizarea; gestiunea costurilor, disciplina financiară, eficienţa economică şi competitivitatea au fost în permanentă dificultate; birocraţia, corupţia, economia informală s-au extins şi diversificat.
În acest context, starea economică a judeţului Mehedinţi nu poate fi cu mult diferită de cea care caracterizează întreaga ţară.

Activităţi şi organizaţii industriale
Structura repartiţiei agenţilor economici pe principalele ramuri ale economiei poate fi descrisă în felul următor:

Tabelul 1. Unităţile locale active din industrie,construcţii, comerţ şi alte servicii, pe activităţi ale economiei naţionale şi clase de mărime, în anul 2009



Se observa ponderea mare pe care o au, ca numar, micro-intreprinderile.

Ca performanta economica inregistrata, tabelul 2 ne arata cifra de afaceri totala in anul 2009, defalcata pe principalele domenii de activitate (conform codului CAEN).

Tabelul 2. Cifra de afaceri a unităţilor locale active din industrie, construcţii, comerţ şi alte servicii, pe activităţi ale economiei naţionale, în anul 2009



Distribuţia ponderii în cadrul producţiei industriale a principalelor localităţi ale judeţului este următoarea:
- Drobeta Turnu Severin - 83%;
- Orşova - 7%;
- Strehaia - 6%;
- Vânju Mare - 2%;
- Baia de Aramă - 1%;
- Restul localităţilor - 1%.

Aşa cum se observă, din punct de vedere al producţiei industriale a judeţului Mehedinţi, cea mai importantă contribuţie o are municipiul Drobeta-Turnu Severin. Ramurile industriale în care acesta s-a dezvoltat sunt în principal: industria energetică, industria construcţiilor de maşini, exploatare forestieră şi prelucrarea lemnului, industria alimentară, confecţii textile. Unele ramuri industriale - foarte puţine, de altfel - sunt reprezentate şi de celelalte localităţi ale judeţului. Astfel, întreprinderi din cadrul industriei construcţiilor de maşini întâlnim în Orşova, Strehaia şi chiar Gura
Văii; industria confecţiilor textile mai este reprezentată, în afară de Drobeta Turnu Severin, de Vânju Mare. Desigur, cele mai multe din aceste întreprinderi au fost înfiinţate înainte de 1989, în principal din două motive: industrializarea forţată şi ocuparea forţei de muncă. Faptul, însă, că de cele mai multe ori nu s-a ţinut cont de specificul şi de necesităţile locale, ci de planuri suprarealiste dictate de la centru, a dus în cele din urmă la efecte contrare, cum ar fi: creşterea şomajului fie datorită închiderii propriu-zise, în cazul unor întreprinderi, fie - în foarte puţine cazuri - datorită reducerii de personal datorate reprofilării.
Din punct de vedere al cauzelor care au dus la acest declin al producţiei, se consideră în principal două asemenea tipuri de cauze: mai întâi cauze interne, constând în valoarea ridicată a costurilor de producţie, a energiei electrice şi termice, lipsa unei tehnologii corespunzătoare; apoi cauze externe, cum ar fi concurenţa străină ale cărei produse sunt mult mai ieftine, şi, de cele mai multe ori, superioare din punct de vedere calitativ, şi, în unele cazuri, lipsa unei cereri externe.

Activităţi şi organizaţii (asociaţii) şi agricole (silvice etc)
Evolutia fondului funciar la nivelul judetului este redata in tabelul care urmeaza:

Tabelul 3. Fondul funciar, după modul de folosinţă, la 31 decembrie 2009



Datorită poziţiei geografice a judeţului, agricultura are o pondere importantă în economia judeţului cunoscând, după Revoluţie, modificări esenţiale în structură, având în vedere dispariţia sectorului C.A.P., urmare a aplicării Legii 18/1991 prin care sectorul privat a intrat în posesia suprafeţei agricole de 233244 ha din care: 155680 ha teren arabil, 4327 ha livezi şi pepiniere pomicole, 5246 ha vii, 67991 ha păşuni şi fâneţe etc.

În structura culturilor agricole s-au produs mutaţii importante.
In tabelul 4 se prezinta repartizarea suprafetelor pe tipuri de cultura.

Tabelul 4. Suprafaţa cultivată, cu principalele culturi


Eviolutia productiei agricole este prezentata in continuare.

Tabelul 5. Producţia de bunuri şi servicii agricole





In ceea ce priveste productia agricola vegetala, evolutia acesteia in judet este urmatoarea:

Tabelul 6. Producţia agricolă vegetală, la principalele culturi



Zootehnia
O analiză a resurselor economice ale gospodăriilor ţărăneşti individuale pune în evidenţă o serie de aspecte, cum ar fi:
1) ponderea redusă a acestor gospodării în suprafaţa arabilă a zonei şi, implicit, în suprafaţa cultivată cu principalele culturi şi în producţia agricolă vegetală.
2) ponderea ridicată a gospodăriilor individuale a suprafeţelor de livezi şi fâneţe ceea ce are consecinţe importante în privinţa producţiei pomicole şi animale; astfel, aceste gospodării deţin o pondere importantă din producţia totală de fructe a judeţului, din efectivele de bovine, din numărul total de ovine, având, totodată, o pondere ridicată în producţia de carne, lapte, lână, ouă şi alte produse animale şi vegetale (miere, fructe de pădure), cifre ce atestă posibilităţile economice, destul de importante, de care dispun aceste gospodării, sub raportul producţiilor agricole, în special pomicole şi animale.

Aceste constatări nu trebuie să conducă la concluzia că toate gospodăriile ţărăneşti individuale au în mod obiectiv capacitatea de a depăşi nivelul atins în privinţa potenţialului lor economic şi valorificarea excedentului de produse agricole, între ele existând diferenţe sensibile, decurgând din: mărimea suprafeţelor agricole deţinute, condiţiile pedoclimaterice şi de exploatare a terenurilor agricole, volumul producţiei obţinute, numărul de membrii ai familiei care participă la lucrările agricole.
Totuşi, participarea încă neredusă a acestor gospodării, în raport cu posibilităţile lor, la realizarea fondului de stat şi de aprovizionare cu produse agricole se datorează în special menţinerii unor neconcordanţe şi disfuncţionalităţi, cum ar fi:
- structura economică de bază şi sistemul de proprietate individuală al acestor gospodării, care au făcut ca, până de curând, atât activitatea productivă, cât şi destinaţia producţiei obţinute să nu fie susceptibile de planificare directă, autoritatea de decizie revenind familiilor ţărăneşti;
- caracterul preponderent de autoconsum al marii majorităţi a gospodăriilor ţărăneşti individuale, ceea ce determină ca o importantă parte a produselor obţinute să fie destinată consumului familial, hranei animalelor sau reproducţiei simple, doar o mică parte ajungând să poată fi valorificat în afara gospodăriei;
- existenţa a două sisteme de preluare şi achiziţionare a produselor agricole.

In domeniul zootehniei evolutia numarului de animale este prezentata in tabelul care urmeaza.

Tabelul 7. Efectivele de animale – 2009



Productia agricola animala obtinuta in perioada 2003-2009 este prezentata in tabelul urmator.

Tabelul 8. Producţia agricolă animală



Unităţile de producţie agricolă individuale sunt gospodăriile ţărăneşti, în care procesele de producţie, circulaţie şi comercializare a produselor se succed şi se completează reciproc, alcătuiesc, în acelaşi timp, elemente sau părţi ale unui mod de organizare, producţie, schimb şi consum individual.
În cadrul acestui mod de organizare şi producţie individual, în care structura economică de bază şi relaţiile de producţie sunt determinate de proprietatea individuală asupra mijloacelor de producţie, scopul principal al existenţei şi subzistenţei familiei ţărăneşti a fost acela de a face faţă nevoilor gospodăriei – “satisfacerea necesităţilor consumului familial din producţia proprie”-, nevoile monetare fiind satisfăcute prin vânzarea unor produse pe piaţa centrelor urbane şi rurale.
Datorită proceselor de industrializare, de urbanizare, generalizării învăţământului şi extinderii mijloacelor de comunicare de masă, gospodăriile individuale au fost tot mai mult cuprinse în reţeaua complexă de relaţii social economice din industrie, transporturi, agricultură, servicii. Acest lucru a avut drept consecinţă atenuarea raportului de dependenţă a familiei de gospodărie, în sensul că suprafaţa agricolă (pământul) încetează să mai reprezinte unica bază materială de existenţă, ca şi unicul indicator al prestigiului şi poziţiei sociale a familiei în cadrul comunităţii locale. Dacă, în modul tradiţional de organizare şi producţie, familia ţărănească individuală nu avea posibilitatea să lucreze decât sporadic în afara agriculturii, în prezent se constatată o remodelare a vechilor funcţii ale familiei individuale, prin orientarea tot mai marcantă a forţei de muncă di aceste familii către sectoare de activitate neagricole; în acelaşi timp, se constată o creştere a participării gospodăriilor individuale la procesele de schimb şi consum, prin prelevarea unor cantităţi de produse peste necesităţile consumului familial şi valorificarea pe piaţa organizată şi neorganizată.
Multe din aceste zone nu au fost supuse în trecut procesului de cooperativizare. Ele reprezintă unităţi social-teritoriale în care, în cadrul unor structuri istoriceşte determinate, îşi organizează şi desfăşoară activităţile productive familiile ţărăneşti cu gospodării individuale. Prezentând un anumit grad de omogenitate, interdependenţă şi coeziune, zonele şi comunele de acest tip se caracterizează printr-o serie de note şi trăsături specifice, printre care preponderenţa unor forme de relief reprezentate de coline, dealuri, munţi, văi şi pante, ceea ce a determinat un aspect frământat şi accidentat al teritoriului şi care, la rândul lui, a influenţat atât distribuţia şi folosinţa suprafeţei agricole, cât şi modul de dispunere şi organizare a gospodăriilor ţărăneşti (cel mai adesea răspândite şi răsfirate). Ponderea redusă a suprafeţei arabile în satele şi comunele din aceste zone a suprafeţei arabile în zonele şi comunele din această regiune şi preponderenţa suprafeţelor de păşuni, fâneţe şi livezi au determinat dezvoltarea a două importante sectoare agricole, pomicultura şi zootehnia, cu importante consecinţe economice în privinţa profilului socio-economic al comunităţilor locale; totodată, existenţa în aceste zone a unor importante surse de materii prime, cum ar fi lemn, piatră, calcar, nisip, minereuri etc, a favorizat apariţia şi dezvoltarea unor unităţi anexe cu caracter meşteşugăresc şi preindustrial .
Încărcătura redusă a terenului arabil a acestor regiuni, ca şi regimul proprietăţii individuale au dus la practicarea unei agriculturi parcelare, de nuanţă cerealieră – în care porumbul reprezintă cultura de bază -, dar şi cu unele culturi legumicole, cu un grad redus de mecanizare şi bazate pe o tehnică agricolă rudimentară; în consecinţă, producţiile agricole vegetale sunt relativ modeste şi destinate, în cea mai mare parte, consumului familial, hranei animalelor şi reproducţiei simple.
În acest tip de zone structura economică de bază, ca şi relaţiile de producţie şi sociale sunt puternic influenţate de existenţa proprietăţii individuale asupra pământului, asupra inventarului agricol de producţie, a animalelor de muncă şi de producţie.
Putem spune, aşadar, că gospodăria ţărănească individuală întâlnită în perimetrul acestei zone reprezintă a unitate şi consum cu caracter patrimonial în care: structura economică de bază şi relaţiile de producţie se întemeiază pe proprietatea individuală asupra mijloacelor de producţie agricole, iar organizarea şi desfăşurarea activităţilor de producţie şi consum reprezintă actul de decizie al familiei; existenţa şi subzistenţa familiei în cadrul gospodăriei individuale, cât şi prin activităţilor desfăşurate de membrii ai familiei în sectoare neagricole.
Această situaţie conduce la împletirea funcţiei de producere şi consum al unor bunuri realizate în unităţi exterioare gospodăriei, având drept consecinţă economică multiplicarea surselor de venituri ale familiei şi determinând, din punct de vedere social, apariţia şi structurarea unor categorii sociale intermediare sau cu status socio-ocupaţional dublu de tip muncitori-ţărani, ţărani-muncitori.
În privinţa structurii culturilor, se constatată preocuparea dominantă a ţăranilor individuali doar spre acele culturi destinate consumului familial sau hranei animalelor: porumb, legume, culturi intercalate, cu obţinerea unor producţii anuale relativ modeste, în pofida consumului mare de muncă al familiei. În consecinţă, în ultima vreme, cele mai multe familii recurg la serviciile unor asociaţii sau prestatori individuali în vederea executării lucrărilor agricole.
Pe de altă parte, gospodăriile individuale obţin rezultate importante sub raportul producţiei pomicole şi animale, deşi în ultima vreme se constată o stagnare şi chiar un regres al acestor al acestor sectoare agricole, în special datorită limitării puternice a transferului de status socio-ocupaţional (pomicultor, viticultor, crescător de animale) de la părinţi la copii şi îmbătrânirii şi feminizării forţei de muncă ocupate în pomicultura şi zootehnia acestor zone.
Se remarcă, de asemenea, în mod cu totul deosebit şi cu un grad de generalitate cu totul surprinzător, slaba dotare tehnică a celor mai multe gospodării individuale, inventarul agricol fiind mai mult decât modest, rudimentar în cea mai mare parte, nemaifiind reînnoit de multă vreme.
În plus, modul de exploatare a suprafeţelor agricole deţinute de ţăranii individuali dovedesc caracterul preponderent manual şi sezonier al majorităţii lucrărilor agricole.
Caracteristicile principale ale tipului de producţie agricolă individuală sunt următoarele:
a) accentuarea autoconsumului, în cazul celor mai multe gospodării,
b) dificultatea dezvoltării unei pieţe organizate, ceea ce influenţează în mare parte comportamentul economic al ţăranilor individuali;
c) distanţele uneori mult prea mari de la locul producţiei la cel al desfacerii, altfel spus, problemele legate de transport.

O analiză a bugetelor familiale ale ţăranilor individuali atestă multiplicarea şi diversificarea continuă a surselor de venituri obţinute de aceste familii, dar şi faptul că aceste bugete familiale sunt sensibil diferite între ele şi ar fi greşit să considerăm că toţi locuitorii din comunele investigate realizează venituri echivalente, între aceştia existând diferenţe importante, decurgând din:
a) volumul mijloacelor de producţie deţinute;
b) volumul vânzărilor de produse;
c) numărul de membrii activi care participă la activităţile agricole şi neagricole;
d) cantitatea de muncă depusă şi calitatea acesteia.

Multiplicarea surselor de venituri ale familiilor individuale a condus la creşterea participării lor la procesele de consum, manifestată prin: cumpărarea de produse şi obiecte casnice de folosinţă îndelungată, cum ar fi frigider, maşină de spălat rufe etc, obiecte cu destinaţie culturală: televizor, radio, magnetofon. Constatându-se, în acelaşi timp, un progres vizibil în ceea ce priveşte arhitectura locuinţelor ţărăneşti, înzestrarea locuinţei cu mobilier urban etc.

Turismul
Judeţul are un potenţial turistic deosebit cu posibilităţi de sejur şi tranzit, încă nevalorificat datorită infrastructurii insuficient dezvoltate. În plus, multitudinea monumentelor şi siturilor arheologice şi istorice poate constitui de asemenea unei viitoare dezvoltări a turismului.
Principalele zone de interes turistic sunt:
- zona Porţile de fier I, cuprinzând zonele Cazana, sistemul hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier, insulele Golu şi Şimian, fenomene carstice - peştera Topolniţei, Ponoare, staţiunea balneoclimaterică Bala;
- zona Strehaia, cuprinzând mănăstirile Strehaia şi Gura Motrului;
- zona Porţile de Fier II cu posibilităţi de trecere a frontierei în Serbia, peste barajul hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier II.