Flora si fauna
Vegetaţia şi fauna zonei Porţile de Fier se constituie ca elemente de corelaţie directă cu cele de climă şi soluri.
Datorită condiţiilor naturale întâlnite în Defileul Dunării, ce constituie o zonă naturală originală, tot mai mulţi specialişti optează pentru extinderea spaţiului protejat. În acest sens, V. Puşcariu şi N. Toniuc (1997) au propus ca zona cuprinsă între Moldova Nouă şi izvoarele Cernei (circa 150.000 ha) să primească statut de parc natural, creându-se astfel posibilitatea conservării florei şi faunei, precum şi valorificarea turistică a acestora.
Existenţa pe malul drept al Dunării a Parcului Naţional Natural „Gerdap” constituie o premisă pentru înfiinţarea unui parc natural şi pe malul românesc.
Flora
Vegetaţia, conform unei bogate literaturi de specialitate a zonei turistice “Porţile de Fier” este extrem de variată prezentând caracteristici locale proprii ceea ce o individualizează faţă de întreg teritoriul ţării. Complexul vegetal de la “Porţile de Fier” nu este altceva decât rezultatul condiţiilor orografice, de sol şi a topoclimatului cu nuanţe de tip sub mediteranean ce au orientat în final procesul de formare şi evoluţie a grupărilor vegetale spre unităţi de compoziţii şi fizionomie proprii acestui teritoriu, cunoscut prin flora sa mult diferita de cea din restul ţării (Roman, 1972, Atlasul complex Porţile de Fier).
Vegetaţia zonei turistice “Porţile de Fier” cuprinde peste 30% elemente eurasiatice şi europene, fondul general al vegetaţiei fiind dominat însă de elemente mediteraneene, sub mediteraneene şi est-balcanice cu perioadă de vegetaţie activă concentrată în prima jumătate a anului. Pentru a da o anumită dimensiune fenomenului de diversitate şi abundenţă vegetală este necesar să amintim că numai în arealul dunărean dintre Şimian şi Orşova de găsesc 1 253 specii la care se adaugă 842 din Defileul Dunării ceea ce însumează în final un număr de specii ce depăşesc jumătate din totalul existent la nivel de ţară. Dacă la acest număr se adaugă speciile din zona montană medie şi înaltă avem argumentul final pentru susţinerea abundenţei vegetale din zonă (Albuleţu, 1982).
Literatura de specialitate merge mai departe şi determină următoarele categorii vegetale generale şi de bază (Roman, Atlasul complex Porţile de Fier, 1972):
• vegetaţie de lunci şi văi ( cu specii de salcie, anin sau de mlaştină) a cărei compoziţie şi fizionomie nu sunt modificate de climatul local;
• vegetaţie de pajişti cu pajişti de sadină de tip bănăţean, pajişti de sadină de tip premoesic, pajişti de colilie de tip premoesic, pajişti de obsigă de tip danubian. În domeniul nemoral au avut loc remarcabile modificări ce au dus la constituirea a numeroase asociaţii proprii culoarului dunărean
• vegetaţie forestieră - puternic influenţată şi modificată de climatul local cu: păduri de carpen şi fag cu mult fag caucazian, păduri de cer şi gârniţă cu multă cărpiniţa, păduri de stejar pufos cu scumpie, tufărişuri de liliac şi cărpiniţă, păduri de gorun cu mojdrean, alun turcesc şi scumpie.
Vegetaţia de lunci şi văi precum şi cea de pajişti rămân concentrate la nivelul văilor, depresiunilor şi bazinetelor şi au o semnificaţie aparte între asociaţiile vegetale caracteristice cadrului geografic specific Porţilor de Fier, fiind localizate numai în această parte a ţării: pajişti de trifoiaş cu grâu ţepos, pajişti de prangă, pajişti de cicuşoară, pajişti de săpunariţă, de firuţă de Dalmaţia etc. De asemenea, este necesar a evidenţia pădurile de sâmbovină şi nuc ca păduri de tip relictar, care s-au constituit la finele terţiarului şi s-au păstrat aici în refugii până în zilele noastre.
Având în vedere extinderea arealului montan este necesar a aminti că acesta este dominat de vegetaţia forestieră în care se remarcă prezenţa elementelor termofile şi mai ales predominanţa lor pe versanţii cu expoziţie sudică. Se poate constata o etajare a speciilor de arbori. Apare fenomenul de inversiune în poziţia categoriilor de arbori care se manifestă ca o consecinţă a expoziţiei versanţilor, a dimensiunii culoarelor de vale, a amplasării sectoarelor depresionare (Velcea, 2000). Un caz exemplificativ îl constituie Valea Mraconia, unde se întâlnesc pâlcuri intercalate de molid (Picea abies ) şi brad (Abies alba ).
Pădurile de fag au cea mai mare extindere, coborând de pe culmile montane pe fundul văilor şi depresiunilor. Pe lângă fag (Fagus sylvatica) mai vegetează carpenul (Carpinus betulus), paltinul (Acer pseudoplatanus), frasinul (Fraxinus excelsior), mesteacănul (Betula pendula), ulmul de munte (Ulmus glabra), scoruşul (Sorbus aucuparia), alunul (Corylus avellana). În partea inferioară a pădurilor fagul apare în amestec cu gorunul (Quercus petraea). Prezenţa gorunului este masivă între 400 şi 600 m altitudine, în timp ce arborii izolaţii escaladează culmile până la 1000m.
Structura pădurilor pe care le formează fagul este relativ complexă, întâlnindu-se şi specii, gârniţa (Quercus frainetto), cerul (Quercus cerris), stejarul pufos (Quercus pubescens), stejarul pedunculat (Quercus robur), iar pe versanţii mai însoriţi teiul argintiu (Tilia tormentosa) ce se menţine în floare peste 25 zile pe an înflorirea lui începând de la baza versanţilor spre culme, mierea ursului (Celtis australis).
Pădurile de fag adăpostesc cele mai numeroase populaţii relictare de alun turcesc (Corylus colurna) din ţara noastră. În preajma ruinelor Mânăstirii Vodiţa de întâlnesc păduri numai de alun turcesc. În pereţii cheilor şi pe abruptele calcaroase se află păduri de tip carstic, iliric-meridional, în care predomină liliacul sălbatic (Syringa vulgaris), scumpia (Cotynus coggiria), mojdreanul (Fraxinus ornus), arţarul trilobat (Acer monspessulanum).
Pe sub arbori şi arbuşti cresc numeroase ferigi, precum Dryoterius filismax, plantă medicinală de mare valoare, coada calului (Equisetum telmateia). Întâlnim de asemenea brânduşe (Crocus banaticus), cu flori mari liliachii, iarba de vânariţă (Asperula ondorata), tufărişuri de zmeur, coacăz, scoruş ( Sorbus acuparia ), soc roşu ( Sambucus racenosa), cireş sălbatic.
Dată fiind varietatea speciilor vegetale se impun măsuri de protecţie cunoscut fiind faptul că în zonă anumite activităţi printre care uneori şi cele turistice duc la reducerea speciilor caracteristice.
Ceea ce face însă zona turistică “Porţile de Fier” să se distingă este vegetaţia de proveninţă mediteraneană. Aceste plante fie că sunt ele ierboase fie că sunt lemnoase formează uneori asociaţii de sine stătătoare deja cunoscute ca atracţii turistice. Dintre plantele mediteraneene prezente aici menţionăm drobiţa, laleaua de Cazane, gladiola de Dalmaţia, stânjenelul galben, dediţelul mare, vişinul turcesc, vişinul sălbatec, smochinul, iedera, jugastrul spaniol, şofranul, volbura spaniolă. La începutul lunii mai versanţii munţilor şi spaţii extinse din Podişul Mehedinţi sunt acoperiţi de arborete compacte de cărpiniţă, scumpie şi mai ales liliac ce se transformă în adevărate covoare liliachii (Ponoarele, Cerna – Vârf, Nadanova).
Localnicii apreciază foarte mult originalitatea vegetaţiei fapt relevant fiind sărbătorile folclorice legate de liliac, de stânjenelul galben, de smochin şi de iederă.
Asociate elementelor de vegetaţie sunt şi cele faunistice determinate şi de existenţa celorlalţi factori fizico-geografici. Caracteristica primordială este aceea a repartiţiei etajate a animalelor în conformitate cu cele de vegetaţie. Cele mai multe specii sunt de interes cinegetic, fiind prezente elemente sud – europene de origine sub mediteraneană, respectiv balcanică
Fauna
Condiţiile favorabile de mediu asigură existenţa şi dezvoltarea unei faune bogate şi variate ca genuri şi specii. Elementele arealului montan sunt reprezentate prin mamifere, păsări, insecte, peşti , elemente caracteristice şi pentru arealul montan al zonei turistice Porţile de Fier.
• Mamiferele deţin o pondere mare în domeniul pădurilor, ele având o densitate de indivizi foarte variabilă de la un sector la altul. Putem întâlni căprioara (Caprolu capreolus), mistreţul (Sus scrofa ), iepurele ( Lepus timidus ), lupul ( Canis lupus), vulpea ( Canis vulpes ), veveriţa (Sciurus vulgaris fuscotea), jderul de pădure ( Martes martes ), râsul ( Lynx lynx ), care a devenit extrem de rar, pisica sălbatică (Felix silvestris ), pârşul (Glis glis),viezurele (Meles meles ), şoarecele gulerat ( Apodemus tauricus, dihorul pătat ( Vormela peregusna ).
• Păsările întâlnite sunt : fâşa alpină ( anthus spinoletta ), iernuca (Tetrastes bonasia ), mierla de stâncă şi mierla de pârâu nordică (Cinclus c.c. ), apoi alunarul sau gaiţa de munte (Nucifraga caszocatactes), cu penaj intens colorat, cocoşul de mesteacăn (Lirurus tetrix), uliul păsărar (Accipiter nisus ), corbul (Corvux corax ).
• Peştii abundă în cursurile superioare ale râurilor cât şi în lacurile de acumulare. Dintre speciile cu valoare piscicolă menţionăm: păstrăvul indigen ( Salmo trutta fario), zgavoaca (Cottus gobio), mreana vânătă (Barbus meridionalis ), lipanul (thymallus thyamllus). La aceştia se adaugă ihtiofauna foarte bogată a Dunării: ştiuca, bibanul şalăul
• Reptilele sunt în general rare, caracteristice fiind unele specii de şerpi veninoşi, precum vipera (Vipera berus), vipera cu corn şi şerpi neveninoşi, cum este şarpele de sticlă ( Anguis fragilis) şi şopârle de munte (Lacerta vivipara), guşterul (Lacerta viridis ).
În peşteri întâlnim animale mici precum şi fosile ale animalelor care au trăit în trecut, cum ar fi ursul şi hiena de peşteră.
Fauna pădurilor cuprinde nenumărate insecte, iar pe solul umed, printre ierburi şi pe frunzele uscate ale zăvoaielor trăiesc o serie de amfibii şi reptile ca: brotăcelul, guşterul, şopârla - în locurile mai umede din pădurile dintre Plavişeviţa şi Vârciorova, ca şi la Coronini, şarpele de casă, şarpele - la liziera pădurilor, prin tufişuri, sau pe pantele stâncoase de la Baziaş, Plavişeviţa, Orşova, Gura Văii, vipera cu corn care poate fi întâlnită căţărată pe ramuri, pe sub stânci, sau înotând în Dunăre, între Moldova Veche şi Gura Văii.
Pentru restul zonei fauna este la fel de diversă. Speciile caracteristice zonei sunt cele mediteraneene dintre care amintim pe cele mai reprezentative: broasca ţestoasă (Testudo hermani) frecvent întâlnită în lungul Dunării a Văii Cernei (până la Băile Herculane), pe valea Belareca şi în Podişul Mehedinţi. Această specie a fost declarată monument al naturii împreună cu vipera cu corn ce are aproximativ aceeaşi arie de răspândire. Din punct de vedere al păsărilor pe lângă speciile deja menţionate la fauna de pădure şi în plus faţă de cele deja cunoscute există specii caracteristice doar pentru această zonă, foarte apreciate de turişti pentru frumuseţea lor: presura bănăţeană, presura de stâncă, pietrarul bănăţean, lăstunul alpin, rândunica de stâncă, codobatura galbenă, mierla de apă şi de piatră. Crearea lacului de acumulare de la Porţile de Fier a adus câteva mici modificări în mediul imediat înconjurător în câteva locuri instalându-se o vegetaţie palustră ce a atras o faună ornitologică acvatică de interes printre care se disting: egreta mare şi mică, gâşte şi raţe sălbatice şi mai rar cufundătorul. Menţionăm caracterul de pasaj al acestor specii care se impun a fi ocrotite cu o deosebită atenţie.
O trăsătură specifică o reprezintă marea varietate de fluturi întâlniţi în Valea Cernei şi Defileul Dunării cu exemplare viu colorate.
