Hidrografie

Hidrografia zonei turistice Porţile de Fier

Reţeaua hidrografică, apele subterane şi lacurile din zonă sunt o dovadă a efectelor factorilor naturali şi antropici.
În cazul zonei turistice “Porţile de Fier” acestea joacă un rol important în definirea atractivităţii turistice contribuind la întregirea spectaculozităţii sau la crearea unor forme de relief mult apreciate de activitatea turistică. Implicaţiile cele mai sesizabile din acest punct de vedere sunt: lacurile, râurile cu cascade, stâncile care apar din apă, etc la care adăugăm importanţa deosebită pentru tratament (ape minerale sau termale).

Apele subterane sunt reprezentate în zona turistică “Porţile de Fier” de către izvoarele minerale ce provin din apele de infiltraţie în zonele de fractură şi care ajung la adâncimi considerabile unde se mineralizează. Ele apar la suprafaţă în malurile Cernei. Cele mai multe şi mai valoroase dintre acestea se găsesc la Băile Herculane – 19 izvoare; prezentate detaliat în capitolul de resurse turistice, secţiunea staţiunii Băile Herculane. Astfel de ape mai apar în apropierea localităţii Bala.

Apele de suprafaţă sunt alcătuite din râurile care confluează cu Dunărea în zona “Porţile de Fier”. Ele se încadrează din punct de vedere geografic în grupa sud - vestică a râurilor României fiind în totalitate tributare Dunării5. În ceea ce priveşte configuraţia zonei menţionăm că Dunărea este elementul hidrografic major. Afluenţii acesteia cei mai importanţi sunt Radimna, Râul Mare, Liubcova, Berzasca, Mraconia, Ieşelniţa, Cerna, Bahna, Jidoştiţa, Topolniţa la care adăugăm numeroase organisme torenţiale (Sviniţa), care nu influenţează caracterele Dunării deoarece debitele lor sunt relativ scăzute. Pe lângă importanţa sa de prim ordin mai trebuie adăugat şi următorul aspect: fluviul a suferit o transformare majoră în urma construirii sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier. În spatele celui mai mare baraj din Europa se află un fluviu care a fost transformat într-un lac de acumulare în care au apărut ostroave noi, plaje limitrofe şi o vegetaţie hidrofilă reflex al unui surplus de apă.
Fluviul străbate peste 130 km pe teritoriul zonei turistice “Porţile de Fier”, între Baziaş şi Ostrovul Şimian (Drobeta Turnu Severin). Subliniem prezenţa bazinetelor, veritabile zone de confluenţă cu unele acumulări de depozite aluviale, precum şi sectoarele de vale îngustă în care viteza şi eroziunea sunt aspecte hidrografice specifice.
Lacul Porţile de Fier este cel mai mare lac de acumulare din Europa din punct de vedere al lungimii sale; coada acestuia ajungând până în apropierea oraşului Belgrad; dar şi al volumului de apă stocat, înregistrând valori maxime. Lacul are o suprafaţă de 32 000 ha şi stochează în medie 2 550 milioane m3. Odată cu îndiguirea sa, panta de scurgere a Dunării s-a redus considerabil ca şi viteza de scurgere, atenuându-se foarte mult viiturile de primăvară şi vară, modificându-se şi regimul fenomenelor hidrologice de iarnă. La formarea lacului de acumulare nivelul apelor a atins cota 69,5 m ceea ce a rezolvat vechile probleme ale navigaţiei prin simpla inundare a stâncilor din albie şi creşterii nivelului apei6.
Pentru crearea acestui nivel au fost inundate 3 262 ha teren pe malul stâng şi 6 569 ha pe malul drept. Cota minimă a lacului de acumulare este de 63 m ceea ce înseamnă un ecart de variaţie de 6,50 m.
Din datele hidrologice caracteristice Dunării în perimetrul zonei turistice “Porţile de Fier”, conform Institutului de Studii şi Proiectări Hidroenergetice (SHEN, 1997) reţinem câteva aspecte:

- debit mediu multianual , pentru perioada 1840 – 1962 , 5 420 mc/s
- debit maxim înregistrat 15 900 mc/s
- debit minim înregistrat 1 450 mc/s
- debit mediu multianual după construirea barajului 6 893 mc/s

Râul Cerna (care la izvoare se numeşte Cernişoara) este afluentul cel mai important al Dunării din cuprinsul zonei turistice “Porţile de Fier”. Are o vale puternic asimetric, cu majoritatea afluenţilor provenind de pe partea dreapta: Măneasa, Scurtu, Cărbunele Iovanu, Balmeşu, Nalba, Olanu, Craiova, Mihalca, Iauna, Topenia, Ialca, Prisăcina, Bedina, Belareca, Jardaşiţa, Sacherstiţa iar pe stânga primeşte râuri mult mai puţine şi mai scurte precum: Turcineasa, Râmnuţa, Arşasca, Jelerău, Ferigari, Săliştea.
Peisajul văii este deosebit de impresionant datorită calcarelor care au fost intersectate de ape fiind transformate în segmente de chei de marmite de evorsiune precum şi de versanţii foarte abrupţi.
Râul Topolniţa izvorăşte din Podişul Mehedinţi în cuprinsul căruia pe cursul său superior şi mijlociu apar chei sălbatice şi pitoreşti. În dreptul localităţii Jupâneşti apele se pierd în subteran şi reapar în aval cu 500 m dând astfel naştere unui fenomen carstic deosebit la fel ca şi segmentele de afluenţi intermitenţi. La sud de Baloteşti Topolniţa îşi lărgeşte valea intrând apoi în zona depresionară de contact dezvoltând un întreg sistem de terase.

Lacurile reprezintă al doilea element hidrografic de suprafaţă ce contribuie la sporirea atractivităţii turistice a zonei.

Lacurile naturale mai puţine la număr şi de regulă legate de prezenţa calcarelor din Podişul Mehedinţi sunt lacurile carstice Ponoarele şi Zătonul uneori întâlnite şi sub denumirea de Zătonul Mare şi respectiv Zătonul Mic fiecare dintre ele drenate de câte un râu subteran. Lacuri mai sunt staţionate în dolinele de la Sfânta Elena, în gurile de intrare ale peşterilor de la Ponicova şi Veteranilor. Alte lacuri naturale se mai întâlnesc şi la Bala şi Gornoviţa, de dimensiuni reduse şi cu caracter temporar fiind cantonate în uvale şi doline. Reţinerea apelor se realizează numai în condiţiile formării unui pat de mâluri care asigură o impermeabilitate relativă.

Lacurile de baraj sunt cele de pe Dunăre (deja prezentat) şi respectiv cel de pe Cerna cunoscut sub denumirea de Iovanu şi care s-a format în cursul superior al Cernei în urma construirii barajului de la Valea lui Iovan. Lacul are o suprafaţă de 678 ha, o lungime de 10 km şi stochează un volum de apă de 124 milioane m3 .
Resursele de ape din zonă sunt deosebit de semnificative prin particularităţile pe care le deţin şi care se constituie în elemente de potenţial turistic.