Localizare

Localizarea geografică şi delimitarea zonei turistice Porţile de Fier

Prezentarea localizării geografice a unui segment dunărean are o importanţă deosebită deoarece prin intermediul ei putem preciza corelaţiile geografice care conduc atât la elemente de omogenitate cât şi de particularizare.
În plus trebuie subliniat faptul că direcţia generală a culoarului dunărean, nord vest – sud est facilitează penetraţia maselor de aer sub mediteraneene ceea ce facilitează forme tipice în delimitarea biocenozelor, a solurilor, a modelării terenurilor etc.
Această zonă este situată în sud vestul României de-a lungul văii Dunării, extinzându-se pe areale aparţinând în cea mai mare parte Carpaţilor Occidentali (Munţii Banatului) şi a extremităţii vestice a Carpaţilor Meridionali (M-ţii Cernei, M-ţii Mehedinţi, M-ţii Ţarcu). Totodată aceasta este o unitate transfrontalieră de mare complexitate teritorială în care Dunărea constituie elementul generator al impactului în peisaj.
Literatura de specialitate consemnează zona “Porţilor de Fier” ca fiind o entitate cu personalitate independentă care se desfăşoară pe teritoriul a două state: România şi Iugoslavia. Este mai puţin cunoscut faptul că denumirea de “Porţile de Fier” este numele unui sector fluvial de numai 9 km situat între km 952 şi 943 adică între localităţile Vârciorova şi Gura Văii de pe malul stâng al Dunării. Această denumire este atribuită navigatorilor iar originea sa se pierde în trecut. Surse ale vremii descriau acest sector de navigaţie ca fiind foarte riscant datorită stâncilor şi pragurilor de stâncă din albie, a vârtejurilor şi curenţilor, a adâncimii şi vitezei mari de curgere a fluviului.
În acest sector fluviul întâlneşte ultimul obstacol, la trecerea sa prin Munţii Carpaţi; este vorba despre un prag format din roci dure (gnaise, paragnaise) datorită căruia albia se îngustează din nou fiind presărată cu creste şi stânci ce ieşeau la suprafaţă odinioară şi care făceau navigaţia imposibilă la ape scăzute. Despre ”Porţile de Fier” s-a scris mult şi se va mai scrie deoarece reprezintă nu numai un sector şi o zonă, un areal dinamic. În 1971 Al. Borza ne reaminteşte însă că nimeni nu poate defini ‚”Porţile de Fier” mai bine decât ‚”marele nostru geograf G. Vâlsan” care în lucrarea sa ‚”Asupra trecerii Dunării prin Porţile de Fier” arăta că prin ‚”Porţile de Fier sau Gherdapuri se înţelege bariera îngustă de stânci peste care Dunărea este silită să treacă în dreptul Vârciorovei”. Diverşi cercetători au extins această denumire la nivelul întregului defileu care se dezvolta de-a curmezişul Carpaţilor – ‚de la ieşirea din Câmpia Panonică, la intrarea în Câmpia Română’(Mihăilescu,V, 1936, 1963). Cuvintele profesorului Mihai Iancu (1972) din textul ataşat Atlasului complex al ‚”Porţilor de Fier” descriu şi ilustrează poate cel mai bine acest sector: ‚” În aval de Orşova, până la Gura Văii, Dunărea străbate formaţiuni de şisturi cristaline, calcare şi strate de Sinaia.
Cea mai periculoasă zonă este însă între Vîrciorova şi Gura Văii, unde stâncile de paragnaise şi stratele de Sinaia care urmăresc malul stâng al fluviului, formează vestitele ‚Porţi de Fier’ ale Dunării....”(Iancu, 1972, pag 139). Pentru partea iugoslavă a regiunii situaţia este similară. Acelaşi sector dunărean de numai 9 km poartă denumirea de Djerdap. Prin asociere şi apoi prin extrapolare Iugoslavia îşi denumeşte o întreagă regiune riverană Dunării şi care se ataşează defileului fluviului - Djerdap. Djerdap este un nume, un toponim care pentru limba română este asociat denumirii de ‚Porţile de Fier’.
Dificultăţile întâmpinate de navigatori în acest sector de vale, pericolele care le puneau în primejdie vieţile la fiecare trecere se pare că au creat o anume stare de spirit a locului reprezentând repere ale activităţilor sociale din zonă. Cu alte cuvinte comunitatea umană locală îşi denumea locurile în funcţie de stigmatele vieţii sociale şi economice ale vremii – lucru de altfel clasic şi pe larg demonstrat de către specialişti în toponimie. Denumirea de “Porţile de Fier” şi respectiv ‚”Djerdap” a fost atribuită întregului defileu tăiat aici de fluviu, prin extrapolare şi comparaţie cu aceleaşi fenomene din restul cursului Dunării din întreg sectorul muntos carpatic. Ca urmare o porţiune de vale de peste 100 km a primit denumirea de Defileul Dunării de la Porţile de Fier1. Tot prin extrapolare de data aceasta cu caracter exclusiv lingvistic întregul areal înconjurător a primit denumirea de zona “Porţilor de Fier”. Situaţia este similară şi în ceea ce priveşte malul drept, cel iugoslav unde zona poartă denumirea de “Djerdap”.
Din punct de vedere turistic, această zonă cuprinde ca elemente teritoriale de delimitare în amonte punctele Baziaş (Km 1049 ) de pe malul stâng şi respectiv Veliko Gradişte de pe malul drept pentru sectorul iugoslav, iar în aval Şimian (Km 927) pe malul stâng şi Kladovo pe malul drept. Zona turistică “Porţile de Fier” se extinde variabil pe ambele maluri ale fluviului Dunărea în interiorul teritoriilor ambelor state în funcţie de un complex de factori de atracţie turistică.
Deşi există numeroase argumente de ordin fizico-geografic (genetic, geologic, geomorfologic, climatic, hidrografic, etc.) precum şi istoric, social şi politic care să susţină caracterul omogen al zonei atât geografic cât şi turistic, din punct de vedere al activităţii turistice,” Porţile de Fier” a funcţionat ca entitate turistică internaţională integrată, doar sporadic şi incoerent, pe perioade de timp scurte. Această situaţie s-a datorat unor cauze în principiu de ordin istorico-politic în ciuda unui potenţial turistic foarte ridicat şi a dorinţei ambelor state de cooperare în acest domeniu. Ca atare zona s-a dezvoltat turistic divizată în două părţi: partea română şi partea iugoslavă. Literatura de specialitate din ambele state sau cea comună argumentează cu prisosinţă acest aspect funcţional divizat.
Partea română a zonei turistice “Porţile de Fier” este cuprinsă practic între cursul Dunării dintre Baziaş şi Şimian; iar în interior se dezvoltă până la o linie de demarcaţie ce urmăreşte pe alocuri cumpăna de ape dintre bazinul hidrografic al fluviului mai sus amintit şi bazinele hidrografice confluente din Munţii Locvei şi Almăjului, pornind de la Baziaş, pe valea Boşneagului peste culmile: Tâlva Pietroasă, Vf. Răspunsului, Vf. Cherbelezu, continuându-se spre nord est către Valea Cernei printre văile: Jardaşiţa şi Sverin , peste Valea Cernei urmând de data aceasta cumpăna de ape dintre bazinul hidrografic ale Cernei şi al afluentului său Bela Reca prin inima Munţilor Cernei (identică cu delimitarea Albuleţu, 1982), ocolind izvoarele Cernei şi urmărind apoi valea Motrului Sec iar mai apoi a Motrului până la Padeş după care urmăreşte linia cumpenei de ape dintre bazinul Motrului şi cel al Coşuştei pe o porţiune limitată pătrunzând ulterior pe valea Coşuştei şi în bazinul acesteia urmărind ulterior o linie ce uneşte localităţile Bobaiţa, Malovăţ, Halânga, Şimian (în cea mai mare parte urmărind Valea Topolniţei), închizând zona turistică din nou la Valea Dunării.
După cum se poate observa limita internă este desemnată de un complex de elemente geografice fizice şi antropice: văi, cumpene de ape, culmi, vârfuri, localităţi, fapt mai puţin convenţional din punct de vedere pur geografic dar perfect acceptabil şi utilizat din punct de vedere turistic conform cercetărilor anterioare dintre care amintim pe cele ale autorilor: Borza (1971); Bizerea (1975); IECIT (1977); Albuleţu (1982); Erdeli & Istrate (1966). Studiul de faţă a folosit aceeaşi metodă de abordare complexă în delimitare având în vedere viitorul zonei turistice “ Porţilor de Fier”. Dacă din trecut şi până în prezent centrul gravitaţional al circulaţiei turistice a fost fie Băile Herculane fie Drobeta Turnu Severin, se pare că viitorul turismului include şi forme noi precum cele determinate de interesul sporit pentru areale cu atracţii agroturistice sau areale şi porţiuni de parcuri şi rezervaţii naturale ceea ce va ridica atractivitatea Clisurii Dunării plasând în zonă un nou pol de atracţie după
cum vor demonstra cifrele statistice din capitolele următoare. Structurile de cazare mai puţin convenţionale apărute în Clisura Dunării cu precădere între Orşova şi Sviniţa demonstrează din plin interesul sporit pentru o nouă formă de turism în zonă.
Argumentele luate în considerare pentru a susţine ştiinţific această delimitare a zonei turistice sunt cele privind: omogenitatea zonei, diversitatea ei, circulaţia turistică şi fluxurile acesteia, descentralizarea concentrării activităţii turistice, căile de acces şi noile structuri de primire.
Omogenitatea zonei din punct de vedere turistic provine mai ales din resursele sale naturale ce fac parte în general din aceleaşi tipuri sau categorii de resurse turistice valabile pentru cea mai mare parte a zonei. Aproximativ central zona “Porţile de Fier” este străbătută de cel mai important defileu, al Dunării, format dintr-o asociere de sectoare de vale îngustă şi bazinete. Acest fond variat formează o mare diversitate la care se asociază specificul teritorial al aşezărilor şi al activităţilor economice. Trebuie însă menţionat faptul că atracţia turistică dominantă este dată de valoarea resurselor naturale, de valenţele reliefului, ale climei, vegetaţiei şi faunei. Cu alte cuvinte componentele naturale ale mediului sunt cele care stabilesc personalitatea turistică a zonei “Porţile de Fier”. Din acest punct de vedere zona este omogenă având un relief predominant montan de altitudine medie care domină culoarele şi sectoarele de vale ceea diversifică clima, vegetaţia şi fauna, în mod corespunzător arealelor de relief.
Personalitatea zonei turistice este definitivată în final de micile “excepţii” de la această omogenitate şi anume de prezenţa la scară mică sau relativ mică a diversificării, a resurselor diferite de cele majoritare ca de exemplu: un oarecare mozaic geologic ce dă naştere unui mozaic de relief, influenţele climatice de tip sub mediteranean ce se fac simţite şi în structura florei şi faunei zone, graniţa dintre state cu toate aspectele sale istorice şi sociale, diversitatea economică etc. În concluzie deşi zona este omogenă ea include un anumit grad de diversitate care conduce la sporirea valorii atracţiei turistice. Acest grad de diversitate nu numai că determină personalitatea turistică a zonei şi anume determină caracterul circulaţiei turistice, tipurile de turism practicat în zonă, durata sejurului, apariţia formelor de turism rural, activităţi sportive etc., dar în final îşi va pune amprenta şi pe veniturile locale provenite din turism în condiţiile unei evoluţii normale.
În condiţiile includerii unor areale de diversitate în zona turistică “Porţile de Fier” apare o mai bună distribuţie a activităţilor turistice în întreaga zonă evitându-se astfel supraaglomerarea şi concentrarea acesteia, dezvoltarea unidimensională a ei cu un centru tradiţional: Băile Herculane. Concentrarea aceasta prezintă dezavantajul excluderii anumitor areale din circuitele turistice. În condiţiile apariţiei unor noi căi de acces şi mai ales a modernizării lor, a îmbunătăţirii altora, descentralizarea activităţii turistice se poate efectua măcar la nivelul volumului de circulaţie şi ale direcţiei acesteia pentru ca în timp să se poată crea şi infrastructura necesară diversificării celorlalte componente ale sale.
Din acest punct de vedere zona turistică “Porţile de Fier” este o zonă mai puţin matură deoarece principalele activităţi turistice şi fluxuri turistice sunt centralizate în câţiva poli cum ar fi: Băile Herculane, Orşova şi Drobeta Turnu Severin, fiecare dintre ei fiind reprezentativi pentru un anumit tip de sejur. De exemplu Băile Herculane este un centru polarizator tradiţional pentru turismul balnear cu sejur de cel puţin 7 zile, Orşova un centru consacrat relativ recent turismului de week-end iar Drobeta Turnu Severin turismului de circulaţie sau tranzit cu sejur foarte scurt. Extinderea zonei turistice prin includerea în circuit şi a altor areale de interes va duce la amplificarea fenomenului turistic.
Gradul de favorabilitate al zonei prin dezvoltarea turismului rural va fi o motivaţie a unei gestiuni şi valorificări importante
Argumentele prezentate mai sus îşi propun să clarifice eventualele neînţelegeri asupra extinderii zonei turistice până la limitele mai sus menţionate. Atât studiile anterioare cât şi cel de faţă consideră că extinderea zonei atât conceptual cât şi în teren sunt măsuri necesare pentru o dezvoltare susţinută şi profitabilă economic a turismului din zona “Porţile de Fier”. Acest studiu doreşte să supună atenţiei studiului caracterul dinamic al delimitării unui areal. Am văzut în capitolul precedent cum însuşi conceptul de potenţial turistic, conform părerii unor specialişti (Urry, 1990, Williams, 1998, Light, 2000) variază în timp în funcţie de valorile sociale şi chiar spirituale ale vremii. Ideea dinamismului temporar în ceea ce priveşte delimitarea zonei turistice a “Porţilor de Fier” a fost exprimată în câteva rânduri de către diverşi autori în numeroase lucrări. Caracterul dinamic temporar al delimitării provine, din aspecte mai degrabă fizice adică se poate modifica prin eventualele apariţii sau dispariţii ale unor obiective turistice sau ale unor obiective economice de natură să influenţeze turismul, care pot introduce în peisaj un element ce se poate constitui şi ca obiectiv turistic, ca urmare‚ limitele zonei turistice pot fi revizuite şi actualizate. Dacă luăm în considerare şi noile metode de abordare, metode moderne şi cu caracter social, se poate extinde ideea că o delimitare poate fi revizuită pentru a include valorile economice specifice aflate în concordanţă cu cele sociale, spirituale.
Considerăm că trebuiesc menţionate şi subliniate drept cauze dinamice ca fiind definitorii pentru zona turistică “Porţile de Fier” următoarele:
poziţia zonei “Porţile de Fier” într-o regiune transfrontalieră în care elementele predominante sunt mai ales de ordin politic şi economic;
transformările apărute în peisaj prin construcţia barajului şi hidrocentralei de le Porţile de Fier
schimbarea zonelor limitrofe care au condus la apariţia unor noi forme de practicare a turismului;
apariţia unui segment modernizat în transportul fluviatil;
prezenţa unor aşezări noi cu dotări viabile pentru o dezvoltare durabilă ca Orşova, Sviniţa, Moldova Nouă etc.
Astfel se poate argumenta delimitarea zonei turistice a ‚”Porţilor de Fier” în amonte până la Baziaş. Studiului de faţă re-delimitează zona şi consideră că extinderea ei până la Baziaş este un act exagerat din punct de vedere turistic dar perfect acceptabil şi argumentat din punct de vedere geografic. Studiul de faţa nu doreşte să treacă sub tăcere faptul că anumite porţiuni dispun de propriul lor potenţial turistic, cu un caracter predominant local şi cu o valoare ridicată care se adresează mai degrabă unui public restrâns şi specializat ( este vorba despre porţiunea Moldova Nouă - Baziaş unde de exemplu Baziaş este punctul în care fluviul Dunărea intră pe teritoriul României iar peisajul teritoriul aferent sectorului de vale menţionat are un farmec aparte). Valoarea turistică mai ridicată şi catalogată ca fiind de interes local a acestui sector din zona turistică luată în studiu se bazează pe observaţiile de teren. În urma acestora şi a interviurilor efectuate cu factorii de resort din zonă s-a constatat că 94% din turiştii ajunşi în zonă şi aflaţi în tranzit îşi continuă traseul spre Reşiţa sau Timişoara, aceasta realizându-se pe Valea Radimnei unde legătura este asigurată pe o şosea modernizată. Traficul este asigurat în ansamblu de drumul naţional DN 57 sau 57b.
Moldova Veche şi Moldova Nouă par să prezinte elemente de atractivitate în plus faţă de Baziaş dar mai ales reprezintă în unele cazuri bază de plecare pentru arealele montane, văile şi defileurile, peşterile din apropiere ce sunt foarte căutate de drumeţi. În plus, recent în Moldova Nouă au apărut noi unităţi de alimentaţie publică şi cazare, particulare, moderne dar de capacitate mică ceea ce indică o oarecare cerere turistică fie ea şi în fază incipientă. Aceleaşi observaţii de teren şi interviuri arată că procentul de 94% din turiştii ajunşi în zonă fac un ultim popas în Moldova Nouă înainte de continuarea călătoriei spre nord. Restul de 6 % sunt persoane care merg la Baziaş pentru importanţa locului, pentru că au ajuns în zonă, au timp şi au auzit de Baziaş şi nu scapă ocazia de a-l vedea, sau se află în interes de serviciu. În general turiştii ajunşi până la nivelul Moldova se află în tranzit fără a avea intenţia de a înnopta în zonă sau vizita ceva, cu excepţia participanţilor la drumeţii.
Schimbarea perspectivei asupra limitei în partea de est a zonei este argumentată de valorile socio-culturale şi de menţinere a unei omogenităţi din punct de vedere etnografic. Trunchierea zonei prin excluderea acestei porţiuni nu ar duce decât la mutilarea valorii turistice a întregii zone turistice a “Porţilor de Fier”. În plus includerea (oarecum extinsă faţă de delimitarea Albuleţu şi IECIT 1972) a părţii vestice s-a făcut pe baza aceloraşi observaţii de teren luându-se în considerare potenţialul real de cerere turistică precum şi importanţa, aportul arealului la dezvoltarea turistică viitoare a întregii zone.
O dată delimitată zona turistică ‚”Porţile de Fier” apare clar ca un întreg, cu o personalitate turistică aparte caracterizată atât prin omogenitatea elementelor de baza ce o definesc ca şi zonă turistică cât şi prin diversitatea elementelor de detaliu care vin să completeze şi desăvârşească personalitatea turistică.